Președintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat, marți, că parlamentarii PDL vor participa la sesiunea extraordinară a Camerei Deputaților și Senatului privind Avocatul Poporului, dar că vor vota împotriva revocării și că vor ataca la Curtea Constituțională o hotărâre favorabilă USL.
Blaga a arătat că se continuă „în aceeași logică confiscarea zi de zi a tuturor instituțiilor statului”, arătând că practic este vorba despre „o lovitură de stat”.
„Vom merge la sesiunea extraordinară a Camerei Deputaților și Senatului legată de problema supusă azi discuției, cea a Avocatului Poporului, vom vota împotrivă și vom ataca la CC o decizie care ar putea fi favorabilă USL la acest moment. Suntem în aceeași logică, confiscarea zi de zi a tuturor instituțiilor statului, practic asta e o lovitură de stat, despre asta este vorba”, a precizat Blaga după o scurtă ședință a parlamentarilor PDL.
Întrebat ce le-a recomandat parlamentarilor PDL, Blaga a spus că aceștia trebuie să meargă în sală și să susțină punctele de vedere.